Ordonanța de plată. Recuperarea creanțelor cu celeritate.

În prezent, toate sectoarele economiei și ale vieții de zi de zi sunt guvernate de un țel comun, anume obținerea rezultatului cu celeritate. Această cerință a realității cotidiene a fost transpusă și de legiuitor prin reglementarea procedurii speciale a „Ordonanței de plată” în Cartea a VI-a, Titlul IX, art. 1014-1025 din Codul de procedură civilă. 

În cuprinsul acestui titlu sunt stabilite condițiile și modul în care urmează să se desfășoare procedura „Ordonanței de plată”, iar tăcerea legii urmează să fie completată cu dispozițiile comune privind procedura de judecată. 

În cadrul procedurii „Ordonanței de plată” protagoniștii sunt creditorul și debitorul, iar obligația a cărei executare se cere trebuie să aibă ca obiect doar plata unei sume de bani. Această procedură este inadmisibilă în cazul altor obligații de a da, a face sau a nu face. Rațiunea pentru care legiuitorul a suprimat aplicabilitatea acestei procedurii speciale la alte obligații decât cele care au ca obiect plata unei sume bani este dată de regimul probator limitat strict la administrarea probei cu înscrisuri. 

Din textul art. 1014 Codul de procedură civilă rezultă că această procedură este deschisă justițiabililor, persoane fizice sau juridice, profesioniști sau neprofesioniști, între care s-a încheiat un contract civil prin care se constată o creanță ce are ca obiect plata unei sume de bani. Astfel, această procedură nu este deschisă numai comercianților sau altor profesioniști, ci și persoanelor fizice care au încheiat unul dintre contactele numite sau nenumite prevăzute de Codul civil ori de alte norme speciale. Un exemplu la care ne putem gândi, fără ca acesta să fie unicul, unde ar putea fi utilizată procedura „Ordonanței de plată” între persoanele fizice este dat de contractul de împrumut, contract care trebuie să fie constatat printr-un înscris sub semnătură privată.  

Premergător sesizării instanței de judecată, creditorul este obligat să-l someze pe debitor cu privire la executarea obligației de a plăti o sumă de bani. Prin această somație, creditorul trebuie să-i acorde debitorului un ultim termen de păsuire de 15 zile calculat de la comunicarea solicitării de a achita respectiva sumă de bani. Termenul de păsuire trebuie acordat chiar și în situația în care debitorul se află de drept în întârziere. În acest sens, creditorul este obligat să comunice această somație printr-un canal care să asigure atât certitudinea în ceea ce privește recepționarea, cât și  conținutul acesteia. Potrivit art. 1015 Codul procedură civilă, legiuitorul îi oferă creditorului două moduri de a comunica somația prin care îi pretinde debitorului plata sumei de bani, respectiv expedierea solicitării de plată prin intermediul executorului judecătoresc sau prin apelarea la servicii poștale care să asigure expedierea unei scrisori recomandate cu conținut declarat și confirmarea de primire.  

După ce creditorul a realizat comunicarea somației în condițiile prezentate mai sus și după ce s-a scurs termenul de grație acordat fără ca debitorul să-și fi executat obligația, cel îndrituit la a primi plata poate să sesizeze instanța de judecată cu o cerere de emitere a unei ordonanțe plată. Suplimentar elementelor generale pe care ar trebui să le cuprindă cererea de chemare în judecată, creditorul trebuie să indice suma de bani pretinsă, posibile dobânzi și temeiul de fapt și de drept al acestor pretenții. Totodată, creditorul trebuie să anexeze, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii, somația și dovada comunicării acesteia. 

Pentru ca acest demers judiciar să fie unul încununat cu succes, apreciem că suplimentar înscrisului care constată creanța și a somației este necesară și anexarea unor înscrisuri care să excludă orice dubiu cu privire la executarea obligației corelative din partea creditorului. Deși la prima vedere anexarea contractului care constată creanța și somația sunt suficiente pentru emiterea ordonanței de plată, trebuie să avem în vedere apărările pe care debitorul le are la îndemână și caracterul restrictiv al procedurii în ceea ce privește probele. Așadar, pentru utilizarea cu succes a acestui mecanism este nevoie de o pregătire în special precontractuală și de o rigurozitate ridicată în ceea ce privește executarea contractului. „Ordonanța de plată” este o procedură recomandată creditorului care în mod strategic, încă din faza precontractuală, trebuie să ia în considerare faptul că debitorul nu-și va executa obligația de plată. Nu excludem ca această procedură să fie utilizată fără o pregătire  premergătoare, însă șansele de succes sunt reduse considerabil. Revenind la exemplul în care o persoană fizică poate utiliza procedura „Ordonanței de plată” în cazul unui împrumut acordat, simpla existență a contractului, chiar și a unei chitanțe de mână care să stabilească că suma împrumutată a fost efectiv înmânată debitorului nu exclud respingerea cererii de chemare în judecată. 

După cum am precizat în  paragraful anterior, procedura „Ordonanței de plată” are un caracter restrictiv în ceea privește probele care pot fi administrate, respectiv singurele probe admisibile fiind înscrisurile. De aici apare și necesitatea ca inițiatorul acestei proceduri, creditorul, să-și pregătească amănunțit viitorul demers juridic. Potrivit art. 1021 Codul de procedură civilă, în cazul în care debitorul formulează apărări care ar necesita administrarea altor probe decât înscrisurile, instanța va respinge cererea creditorului. Apreciem că la fel va proceda instanța de judecată și în cazul în care debitorul contestă scrierea sau subscrierea înscrisului care constată creanța ori dacă se înscrie în fals în ceea ce privește acel înscris, cu condiția ca din aceste apărări să rezulte necesitate administrării altor probe, precum expertiza. 

Sentința prin care a fost admisă cererea și emisă ordonanța de plată va avea autoritatea de lucru judecat, rațiunea fiind că petentul cererii a reușit să dovedească existența dreptului și faptul că este îndrituit plata sumei de bani. Soluția instanței poate fi atacată cu cerere în anulare, aceasta fiind singura cale de atac. Prin această cale de atac, contestatorii pot invoca numai chestiuni ce țin de nerespectarea cerințelor privind emiterea ordonanței de plată sau posibile cauze de stingere a obligației de plată a sumei de bani ivite ulterior emiterii acestei ordonanțe, printre aceste cauze menționăm ca exemplu compensarea. Facem cuvenita mențiune că formularea unei cereri în anulare nu suspendă executarea ordonanței de plată. La cerere debitorul poate solicita suspendarea executării cu plata unei cauțiuni și cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 719 Cod procedură civilă. 

Ordonanța de plată emisă și rămasă definitivă reprezintă titlu executoriu, creditorul având posibilitatea de a cere executarea silită în condițiile Cărții a V-a din Codul de procedură civilă.  

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta prin apel telefonic la nr. de tel. 0736 069 906 sau prin e-mail: boramariusalex@gmail.com.